Sipanews.ro : Tensiunile dintre Finlanda și Rusia cresc. Țara nordică nu îi mai lasă pe ruși să își cumpere proprietăți în țară

Guvernul finlandez a anunțat luni că vrea să interzică cetățenilor ruși să cumpere proprietăți în țară. Anunțul vine după ce Finlanda a interzis deja accesul mașinilor înmatriculate în Rusia și a închis mai multe școli în care se preda limba și cultura rusă.

Interdicția propusă reprezintă o măsură de protecție a securității naționale, a declarat luni ministrul Apărării, Antti Hakkanen, potrivit Reuters. Relațiile dintre cele două țări vecine s-au deteriorat de la invazia Rusiei în Ucraina în 2022, care a determinat Helsinki să adere la alianța militară NATO după decenii de neutralitate. Interdicția va avea și unele excepții. Cetățenii cu dublă cetățenie și rușii cu rezidență permanentă în Finlanda sau în alte state din Uniunea Europeană vor putea în continuare să cumpere proprietăți în țara nordică.

„Reglementările au scopul de a preveni posibile influențe ostile împotriva Finlandei”, a declarat Hakkanen într-o conferință de presă. Autoritățile au anunțat că Finlanda monitorizează deja aproximativ 3.500 de proprietăți din țară care pot fi legate de proprietari ruși, a spus ministrul fără a oferi detalii suplimentare. Helsinki a încercat deja să limiteze cumpărarea proprietăților de către cetățenii ruși în apropierea unor puncte strategice, blocând trei achiziții în octombrie anul trecut și alte trei în ianuarie anul acesta. Finlanda, care are o graniță de 1.340 km cu Rusia, a închis toate punctele de trecere dintre cele două țări și a acuzat Kremlinul că folosește migrația ca armă, încurajând migranți asiatici și africani să solicite azil acolo. În septembrie 2023, Finlanda s-a alăturat țărilor care au interzis vehiculele cu plăcuțe de înmatriculare rusești pe teritoriul lor. În luna mai, școlile care ofereau cursuri de limbă și cultură rusă din două orașe finlandeze au fost închise.

Răzvan Bujdoiu senior editor PRESSCONNECT | SIPANEWS.RO

certified journalist REUTERS

Lasă un răspuns

Popular

spot_img

More from author

În Danemarca, „grădinari” subacvatici plantează alge pentru a restaura ecosistemul unui fiord

Sub un cort amplasat de-a lungul unui fiord din vestul Danemarcei, voluntari și oameni de știință pregătesc răsadurile de iarbă marină înainte de a...

Cel mai mare aeroport din Suedia, închis din cauza unor drone necunoscute

Cel mai mare aeroport al Suediei de lângă Stockholm a oprit decolarea și aterizarea aeronavelor timp de câteva ore din cauza unor drone necunoscute,...

Gazeta Danemarcei (01.09 – 08.09) Episodul 29 Anul 4. Limba porcilor; Cetățenie pierdută; Bancnote noi

Un grup de cercetători de la Universitatea din Copenhaga au descoperit că limba porcilor are 15.425 de sunete. Acest grup a creat așadar un...

Cum a murit „beluga-spion” a Rusiei? Semne bizare găsite pe cadavrul cetaceului și suspiciune de „act criminal”

Organizațiile care militează pentru apărarea drepturilor animalelor au transmis miercuri că balena Hvladimir, beluga devenită celebră în Norvegia, a fost ucisă de focuri de...

Descoperă mai multe la NORDICA

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura