Parlamentul danez a votat pentru aderarea ţării la Agenţia Europeană de Apărare

Parlamentul danez a votat joi, cu o largă majoritate, aderarea Danemarcei la Agenţia Europeană de Apărare (EDA), după 30 de ani în care s-a exclus din cooperarea în domeniul apărării în cadrul Uniunii Europene, informează DPA.

De asemenea, Danemarca a decis că doreşte să înceapă să participe la cadrul Cooperării structurate permanente în domeniul apărării şi al securităţii (PESCO).

Fondată în 2004, EDA era formată din toate statele membre UE cu excepţia Danemarcei. EDA este organismul de coordonare a politicii comune de securitate şi apărare a UE şi sprijină proiecte de apărare comună şi statele membre în dezvoltarea resurselor lor militare. Rapoartele EDA sunt prezentate Consiliului European.

„Unul din primele lucruri la care Danemarca poate adera va fi proiectul de cooperare voluntară din cadrul EDA cu privire la achiziţionarea comună de muniţii pentru Ucraina”, a declarat Troels Lund Poulsen, reprezentant al ministrului danez al apărării Jakob Ellemann-Jensen.

mai mult la   /www.stiripesurse.ro/

Lasă un răspuns

Popular

spot_img

More from author

Paharul găsit în mormânt dus de tecuceni în Danemarca

Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” participă, în perioada noiembrie 2022-august 2023, împreună cu alte muzee din România la expoziţia temporară „Chaos! Europe AD 300-600”,...

Finlanda va expulza nouă membri ai ambasadei Rusiei pentru spionaj

Autoritățile finlandeze au anunțat marți că se pregătesc să expulzeze nouă diplomați ruși aflați la Helsinki pentru activitățile lor de „spionaj” desfășurate pe tritoriul...

O mamă din diaspora: „M-au șocat comentariile venite pe internet din România la adresa fetei mele, adolescentă din Danemarca, în care i se reproșa...

Aflați de ani de zile într-o documentare minuțioasă în mai toate țările europene unde românii alcătuiesc comunități puternice, jurnaliștii Elena Stancu și Cosmin Bumbuț...
00:01:17

Biden: Danemarca și SUA lucrează pentru a aborda agresiunea Rusiei în Ucraina

Danemarca și Statele Unite(SUA) lucrează împreună pentru a aborda agresiunea rusă în Ucraina, a declarat luni (5 iunie) președintele american Joe Biden, în timpul...